Eugen Neagoe a fost extrem de fericit după victoria cu CFR Cluj, scor 2-0, dar le-a transmis jucătorilor că încă „nu au realizat nimic”.
Eugen Neagoe a ținut să-i felicite pe jucătorii Universității și a rămas încântat mai ales de faptul că a alcătuit o formulă de start cu mulți tineri în formula de start.
Cum a arătat Universitatea Craiova cu CFR Cluj: L. Popescu – Vătăjelu, Gjoko Zajkov, Raul Silva, Basilio Ndong – Mateiu, Screciu (Nistor 60) – Işfan (Al. Creţu 60), Cîmpanu (Sala 90), Ivan – Markovic (Koljic 72).
„Au meritat să-i felicit. Am făcut un joc bun. Am jucat cu patru fotbaliști sub 21 de ani în primul unsprezece. Dacă nu merită un jucător, nu va juca! Am început cu o agresivitate pe care n-am avut-o nici la Botoșani, nici la Constanța. Băieții au înțeles asta, chiar dacă am întâlnim echipa care a câștigat ultimele cinci campionate.
Cu toții merită felicitări, inclusiv cei care n-au intrat. Dar nu am realizat nimic, chiar dacă sunt trei puncte foarte mari. Dacă vom juca la fel, nu o să avem probleme. Încerc să folosesc cei mai în formă jucători, cei care se pregătesc cel mai bine. Avem un lot numeros și nu putem juca cu șase fundași centrali. Am jucători cu experiență, de echipa națională. A intrat acum Popescu, a jucat foarte bine, sper să rămână la fel de concentrat”, a spus Eugen Neagoe, după victoria de sâmbătă.
Andrei Ivan merită și el felicitări. A dat două goluri, putea să mai înscrie. Cîmpanu i-a pasat foarte bine, este meritul lor. Îmi doresc ca Ișfan să fie foarte bine fizic, poate juca mai multe poziții.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER